Numele localităţii Vad apare pentru prima dată în documente pe la 1467, indicând că aici se afla un punct de trecere peste râul Someş şi probabil o vamă. Un asemenea loc de intens tranzit a favorizat dezvoltarea unei aşezări precum şi întemeierea unei mănăstiri care, după părerea unor istorici, ar fi fost fondată de voievozii maramureşeni Balc (Baliţă) şi Drag ce aveau domenii în părţile Ciceului şi Lăpuşului pe la 1391.
Tradiţia spune că în timpul lui Ştefan cel Mare aici se construieşte biserica de zid, în stil moldovenesc, ce va deveni sediul unei episcopii cu arhierei hirotoniţi la Suceava, deci dependenţi direct de Mitropolia Moldovei.
Documentar, primul episcop de la Vad este ILARION, pomenit la 1523 în context cu alţi trei preoţi: Matei, Şandru şi Petru care, împreună cu cnejii de pe valea Rodnei,cer dregătorilor oraşului Bistriţa dreptul de a ridica o mănăstire între Hordou şi Telciu.
La această dată cu siguranţă că biserica din Vad exista şi probabil că Ilarion era şi el episcop încă de la începutul veacului, din timpul lui Ştefan cel Mare.
În prima domnie a lui Petru Rareş (1527-1538) şi apoi în a doua (1541-1546) stăpânirea moldovenilor în Transilvania se consolidează şi se extinde. Epoca domniilor lui Rareş este perioada de dezvoltare la maximum a episcopiei de la Vad.
După Ilarion în scaunul episcopal de aici urmează Varlaam, căruia Petru Rareş îi dăruieşte în 1527 nabederniţe brodate cu fir. Urmaşul lui Varlaam este ANASTASIE, o figură proeminentă, care pe lângă treburile bisericeşti se ocupa şi cu diplomaţia şi chiar cu războiul. Participă alături de Rareş la asediul Bistriţei şi la alte campanii ale acestuia în Transilvania. Anastasie donează bisericii din Vad o icoană a Sfântului Nicolae ferecată în argint aurit, cu inscripţie din 1531:”Ruga robului lui Dumnezeu, episcopului Anastasie din Vadul ungurean, a ferecat această icoană în anul 7039 (=1531), luna mai 15”.
După Anastasie, în 1546 se afla în scaunul episcopal Tarasie, iar în 1550 Gheorghe.
Şirul episcopilor continuă şi după această dată, după cum urmează: Eftimie (1571), Spiridon (1574), Ioan Cernea (1599), Spiridon(1605-1614), Teofil (1615), Augustin, Dosoftei (1622) şi Eftimie II (1623).
Episcopia avea două moşii, Vadul şi Slatina, pe care domnii moldoveni le dăruiseră “din vechime”, pe lângă alte două dăruite de Petru Rareş: Bogata de Sus şi Bogata de Jos, în apropiere de Vad. În 1522 Episcopia de Vad primeşte şi o moară la Câţcău.

ARHITECTURA.

Biserica este de plan moldovenesc triconic cu particularitatea că absida altarului este poligonală, element specific gotic. Altarul este boltit în formă de stea, având şi o cheie de boltă în formă de scut dar fără însemne heraldice. Naosul are două abside laterale la fel ca bisericile moldoveneşti.
Naosul a fost boltit cu două bolţi în cruce pe ogive. Azi acestea nu mai există dar, la fel ca la pronaos care a fost boltit tot în cruce pe ogive, în ziduri au rămas pornirile bolţilor. Portalul pronaosului este în arc frânt, baghetele pornind de pe baze prismatice sau spiralice. Baghetele se încrucişază la vârf, particularitate ce nu se întâlneşte decât începând cu ultimii ani ai veacului al XV-lea.
Uşa naosului este dreptunghiulară, cu baghete încrucişate la colţuri şi cu console. Întrebuinţarea celor două tipuri de cadre la uşi este un element specific arhitecturii moldoveneşti. Ferestrele au fost bipartite, mulurile ferestrelor fiind specifice goticului târziu.
Meşterul care a plănuit biserica pare să fi fost moldovean şi parte din lucrările de pietrărie pot fi puse în legătură cu şantierele din Moldova. De jur împrejurul bisericii se află un brâu sculptat la fel ca la bisericile moldoveneşti.



Istoricii datează biserica în ultimii ani de domnie a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, perioadă în care acesta ar fi întemeiat şi alte biserici în Transilvania, la Ciceu şi Mihăieşti (acestea nu se mai păstrează).
Din vechea podoabă a bisericii din Vad nu s-a păstrat decât icoana Sfântului Nicolae, aflată azi în Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti.
Acest locaş poartă hramul “ADORMIREA MAICII DOMNULUI”.
Acum el este văruit în alb şi în interior şi la exterior. Cele mai vechi cărţi pe care le are sunt din secolul al XVIII-lea dar ele nu au nici o însemnare mai deosebită în legătură cu istoria satului (se află în păstrare la Arhiepiscopie).
Pe lângă Episcopia Vadului a existat şi o şcoală bisericească ce a funcţionat în chiliile bătrânei mănăstiri. Şcoala a încetat să mai existe de la 1761 când călugării au fost alungaţi de ostaşii lui Bucow. peste graniţă, în Moldova, de unde veniseră cei mai mulţi.
Statistica întocmită de administraţia austriacă între anii 1760-1762 pomeneşte de existenţa în Vad a 66 familii de ortodocşi fără preot. Exista în schimb un preot unit şi nici o familie de greco-catolici.


Într-un “Protocol de şedinţe” ce începe cu anul 1868 sunt amintiţi următorii preoţi ce au păstorit la Vad:

  • 1.Cherebeţiu Vasile-1868-1908;
  • 2.Mureşan Alexandru 1912-1930;
  • 3.Laurenţiu Budu 1930-1931;
  • 4.Alexandru Paul 1932-1934;
  • 5.Ioan Naghi 1934-1935;
  • 6.Emil Neagoş 1935-1937;
  • 7.Ioan Cheresteşiu 1938-1941;
  • 8.Alexandru Bochiş 1941-1942;
  • 9.Sofronie Bodea 1942-1948.


După 1945 au păstorit următorii preoţi:

  • 1.Ioan DANCIU 1945-1948;
  • 2.Romulus BUDA din Câţcău a administrat între 1948-1949;
  • 3.Ieromonah Daniil ROTARU 1949-1950;
  • 4.Alexandru MANU 1950-1953;
  • 5.Mircea BOTH 1953-1993;
  • 6. Teodor PETRICAN 1993-


Modestă ca înfăţişare şi podoabe, biserica din Vad ascunde multe semnificaţii privind istoria şi cultura naţională. Mai cu seamă prin Episcopia ce a fiinţat aici aproape un secol şi jumătate, Vadul a avut un rol decisiv în păstrarea fiinţei naţionale a românilor ardeleni.
Biserica a fost restaurată în anii 2001-2002 de catre firma SC EURAS –Satu-Mare, banii fiind alocaţi de Ministerul Culturii şi Cultelor. În ziua de 30 mai 2004 biserica a fost resfinţită de către ÎPS Bartolomeu Anania.

http://www.parohiavad.go.ro/

Reclame